Olimpiu Moruțan ar putea să prindă transferul carierei! Starul celor de la FCSB este dorit și de o echipă din vestul Europei, după cum a subliniat impresarul Florin Vulturar.
Impresarul lui Moruțan a fost impresionat de modul în care au reacționat fanii grupării din Istanbul, dar este conștient că mutarea mai are șanse mici să se realizeze, în contextul în care a mai apărut o ofertă tentantă pentru jucătorul antrenat de Dinu Todoran.
Gigi Becali vrea 10 milioane de euro pentru Olimpiu Moruțan și n-are de gând să renunțe la niciun euro din această sumă. „Acum se vorbește de o sumă foarte mare de bani. E un jucător care ne place foarte mult, dar nouă ne este imposibil să ajungem la acest nivel. Îmi place de el și cred că poate deveni și mai bun în anii următori”, a spus Fatih Terim.
Deși n-a reușit să ajungă cu FCSB nici măcar în turul al treilea preliminar din Conference League, interesul în jurul lui Olimpiu Moruțan este în continuare unul ridicat.
„E un club mare, cu fani incredibil, care au trimis mii de mesaje, îl doresc foarte mult la Galata. Trebuie să se concretizeze transferul, înțelegem fanii, dar clubul plătește banii. Nu ascund faptul că de două zile a apărut încă o echipă din vestul Europei interesată concret de Olimpiu”, a spus Florin Vulturar, la Pro TV.
Fotbalistul în vârstă de 22 de ani a ajuns la FCSB în iulie 2018, după ce Gigi Becali le-a plătit 700.000 de euro celor de la FC Botoșani.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER